8 mai 2005, câștigarea primului meu trofeu

EN below

Daniela, file de poveste despre fotbal

Episodul 1

După „petrecerea” de pe 7 mai, când steliștii sărbătoresc cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc – câștigarea Cupei Campionilor Europeni în dauna FC Barcelona, și ziua următoare, 8 mai, are o puternică însemnătate, de data aceasta personală, începând din anul 2005… 🙂

Galați. Pe Faleză. La hotelul Vega.

Magica Steaua se deplasase în orașul de la Dunăre pentru meciul cu Oțelul Galați.

EMOȚII!

Aveam 15 ani și eram încântată până la cer și înapoi pentru că aveam voie să merg, pentru întâia oară, pe stadion în galeria Stelei.

Nici nu mai știu cum circulau veștile pe atunci fără Facebook :))), dar cumva auzisem că steliștii vor fi cazați în hotelul de pe Faleză și m-am înfățișat acolo în dimineața meciului, cu emoții mai mari decât mine, pentru că urma să-mi văd favoriții, să le iau autografele și să-mi fac fotografii (pe film!) cu ei.

Am păzit hotelul vreme îndelungată înainte ca steliștii să îl părăsească pentru a se îndrepta către stadion :)) (mai „amuzantă” este a doua mea întâlnire cu ei… dar despre acest episod voi vorbi data viitoare).

Mi-am cumpărat, între timp, de la magazinul mobil o eșarfă, un fular, o brățară (pe care am purtat-o ani de zile în permanență, indiferent dacă mă îmbrăcam cu haine casual sau mai elegante) și revistele Suporter Steaua, pe care, acasă, am zis că le-am primit gratuit pentru faptul că eram utilizator al forumului :)) (mama, tata, scuze pentru minciunică). Și punguța brand-uită în care transportasem toate acestea a fost păstrată pentru muuuuult timp și folosită la „ocazii” doar :)))

Când i-am văzut pe fotbaliști apropiindu-se de autocar aproape că-mi sărea inima din piept, deși tot grupul de suporteri roș-albaștri era flancat (și chiar bruscat) de jandarmi/oameni de pază ai hotelului din toate părțile, împinși în afara curții acestuia.

La vremea respectivă eram o fanatică prin definiție, cu obsesiile bine puse la punct și excelent întreținute. M-am pozat cu Rădoi (care țin minte că, la vremea respectivă, era în silenzio stampa, nu vorbea nici măcar cu fanii :))), Paraschiv, Dică, Neșu, Lovin, Andrei Cristea, Ogăraru, Dorinel Munteanu, Ghionea, Martin Tudor, ale căror semnături le-am colectat cu sfințenie și în carnețel. M-aș fi pozat cu toți (filmul era nou-nouț :))), dar era un vacarm de nedescris, care îi împingea pe aceștia repede, repede în autocar…

Despre meci îmi amintesc că l-am văzut de lângă peluza Stelei de pe stadionul Dunărea :)), întrucât paznicii nu permiteau accesul în acel perimetru decât celor cu buletin de București. Îmi mai amintesc că aveam foi printate cu cântecele Stelei (scrise un rând cu roșu, un rând cu albastru :)))) și că Steaua a pierdut cu 1-0. La finalul sezonului, steliștii au câștigat, însă, titlul cu numărul 22.

Ce amintiri faine!

Cât de frumos este să fii copil!

Cât de frumos este să îți întâlnești idolii și să mai ai și ocazia să imortalizezi momentul tău perfect de fericire într-o imagine!

Cât de frumos este să te bucuri de fotbal, să plângi și să râzi și să pierzi timp (pe care nu-l mai ai ca om mare) și să trăiești pentru el!

Cum pot exista unii oameni fără să fie loiali celui mai frumos dintre sporturi? 🙂

Amuzant să mă vedeți la 15 ani? :)) Ceea ce contează este că, în acele momente, eram perfect fericită!

Cu drag,

Daniela

6815-00121 ````

20`10

28


Daniela, her stories about football

First episode

After the blessed 7th of May, when all Steaua’s supporters celebrate the winning of the European Champion Clubs’ Cup against FC Barcelona, the 8th of May is a wonderful day of remembrance as well, with a personal touch this time, starting with 2005… 🙂

Galați. On the Cliff. At Vega hotel.

The “Magica Steaua” team was in the city to play the away game against Oțelul Galați.

SO NERVOUS!

I was 15 years old and I was beyond delighted because I was allowed to attend, for the first time, a game on the stadium in Steaua’s stand.

I have no idea how the news circulated back then without Facebook :)), but I somehow managed to find out that the players will be checked-in at the hotel on the Cliff, so I went there in the morning of the game, with very strong emotions because I was finally about to see my favourites, have them sign my notebook and take pictures (on film! long are the days) with them.

I kept an eye (even more vigilent than of the professionals) on the hotel for quiiiiiiite a long time before the players headed for the stadium :)) (the second encounter is funnier, but I’ll talk about it in another episode).

In the meantime, I bought from the mobile shop two different scarfs, a bracelet, which I wore continuosly for years, no matter if I wore casual or elegant clothes) and the “Suporter Steaua” magazines on which, at home, I said I received for free because I was a member of the online forum :))) (mom, dad, sorry for the white lie). I even kept the branded bag in which I transported them for a long time and used it only at special occasions :)))

When I saw the football players approaching the bus, my heart was almost jumping out my chest, even if the whole group of supporters was flanked (and even bullied) by gendarmes/guardians of the hotel and pushed outside the hotel courtyard.

At the time I was a fanatic by definition, my obsession were acknowledged and very well kept. I took pictures with Rădoi (who was in silenzio stampa even with the fans back then :))), Paraschiv, Dică, Neșu, Lovin, Andrei Cristea, Ogăraru, Dorinel Munteanu, Ghionea, Martin Tudor, whose signatures I happily collected in the notebook. I would have taken pictures with everybody (my film was new :))), but it was an incredible turmoil which pushed them quickly into the bus.

About the game, I remember that I saw it next to Steaua’s stand on Dunărea stadium :))), because the guardians allowed no persons besides those who had a Bucharest ID in that space. I can also remember that I had papers with the chants, one row written with red, the other with blue :))), and that Steaua lost to Oțelul by 1-0. At the end of the season, nonetheless, Steaua won its 22nd championship title.

Wonderful memories!

How beautiful it is to be a child!

How beautiful it is to meet your idols and have the opportunity to picture your perfect moment of happiness in an image!

How beautiful it is to enjoy football, to laugh and cry and waste time (which, as an adult, you cannot affort to do anymore) and live for it!

How can some people live without it? 🙂

Amused to see me at 15? :)) At that moment, I was perfectly happy!

Love,

Daniela

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s