Chelsea FC 3 – 1 FC Steaua București

EN below

Pauza competițională din Liga 1 mă forțează să rememorez meciurile de fotbal din străinătate la care am participat, dar pun, astfel, puțină presiune pe Univers în speranța că anul acesta va fi unul bogat în evenimente internaționale :))

Chelsea FC – FC Steaua București, 14.03.2013 – întâlnirea din returul optimilor UEFA Europa League ce pare atât de îndepărtată în timp față de actualul context, în care numele, culorile, stema și palmaresul Stelei sunt subiect de orgolii naționale…

Această deplasare va purta mereu un loc special în inima mea atât din punctul de vedere al microbistului, dar și din cel al turistului, pentru că a fost prima în afara granițelor României. Steaua câștigase turul cu 1-0, meci din care îmi amintesc cum m-a luat amețeala după bucuria golului lui Rusescu, întrucât stăteam pe ultimele rânduri ale ultimului inel al Arenei Naționale.

Mergeam după o săptămână în Anglia în calitate de invitat al Mihai Neșu Foundation (în care activam la acea perioadă) cu gândul unei victorii care să ne propulseze în sferturi în dauna deținătoarei titlului de Campioană Europeană în sezonul anterior.

Meciul a început un pic mai devreme decât la ora programată, mai precis în toiul nopții precedente, întrucât alarma de incendiu a trezit întreaga echipă pe la 02:00 și toți oaspeții au fost evacuați în fața hotelului, englezii omițănd că nu iese fum fără foc și la propriu, și la figurat și, după o simulare ca la carte, ne-au trimis înapoi în camere. În oriceeeee caz, să trecem peste.

La primul contact cu Stamford Bridge, atunci când am intrat pe poarta sa, am avut niște emoții teribile. Nu este cea mai mare sau cea mai impunătoare arenă, dar fiind PRIMUL dintre toate stadioanele lumii pe care vreau să le vizitez, știu că este un moment unic, a cărui bucurie o voi păstra vie și o voi rememora pentru totdeauna.

Cele peste 40.000 de locuri ale stadionului au fost pe jumătate ocupate, sectorul publicului stelist, numărând 9000 de suflete, fiind singurul animat și vocal pe toată durata desfășurării partidei.

După aproximativ 30 de minute marchează Mata… Nu este totul pierdut, mi-am spus, deși Chelsea juca mult mai bine decât o făcuse în tur. Nu cu multe momente înainte de finalul primei reprize înscrie Chiricheș și nu pot exprima în cuvinte modul în care am putut să ne bucurăm, înconjurați de atâția britanici în loja din care am urmărit meciul. Era 1-2 la general și Chelsea trebuia să marcheze nu unul, ci două goluri ca să se califice în dauna noastră. Visul nu este chiar imposibil din moment ce am reușit să punctăm și noi!

Din păcate, echipa lui Rafa Benitez a produs ne-surpriza, iar noi am confirmat, din nou, imposibilitatea de a ține de un rezultat într-un meci cu miză: Terry și „El Niño” Torres au marcat cele două goluri necesare pentru ca Chelsea să treacă în sferturi.

Până la finalul sezonului, Chelsea a câștigat UEFA Europa League.

După revenirea în lounge, în acele clipe de supărare și dezamăgire, vedem minunatele gazde de pe Stamford Bridge, fericite ca urmare a rezultatului recent înregistrat, că ne înmânează Urecheata, „ca să nu mai fim triști”. Nu-mi vine a crede preț de o secundă, după care mă apropii de ea ca să mă asigur că nu este o glumă.

Visul oricărui fotbalist se află în fața mea.

Trofeul celei mai frumoase competiții de pe continent ne era oferit într-un minunat gest de prietenie și respect, fiindu-ne permis să ne fotografiem cu el.

Simt cum îmi tremură genunchii, fără nici cea mai mică exagerare, atunci când este rândul meu să iau Cupa în mâini și schițez un zâmbet incomparabil mai mic față de modul în care îmi râde sufletul, efectiv, atunci când imortalizez acest moment pentru eternitate.

Deși singurul astfel de trofeu al lui Chelsea a fost câștigat în finala contra lui Bayern Munchen, „echipa mea”, m-am bucurat incomensurabil că, în acea seară, Urecheata a fost câștigată de The Blues.

Ei bine, deși puteau să sară ușor peste acest protocol, britanicii ne-au predat o frumoasă lecție despre cum trebuie să te comporți cu cei care iubesc fenomenul, fie ei de-ai tăi sau rivali pentru un meci.

„De la agonie la extaz” nu-i doar o vorbă…

Cu drag,

Daniela

PS: Alternanța timpurilor verbale a fost intenționată

This slideshow requires JavaScript.


The winter break of Liga 1 is forcing me to recall the abroad matches which I attended, but I don’t mind since this attempt may put some pressure on the Universe, hoping this year will be rich in international events of this kind :))

Chelsea FC – FC Steaua Bucharest, 14.03.2016 – the second leg of the Round of 16 which seems so far away in time of the actual context, in which the brand, colours, logo and legacy of Steaua are subject to national ego wars…

This trip will hold a special place in my heart from the football lover point of view, as well as tourist, because it was the first one which I took outside Romania. The first leg was won by Steaua thanks to Raul Rusescu’s goal, which got me all dizzy considering that I was sitting at the very last rows of the third level of National Arena. I was travelling to Great Britain one week later as a guest of Mihai Neșu Foundation (in which I was involved at the time), dreaming a little dream of how Steaua will manage to surpass the European Club Champions and qualify in the quarterfinals.

The game started a little earlier than scheduled, in the middle of the night actually, as the fire alarm woke the whole team up at 2 am and made everyone evacuate the hotel, the British forgetting that there’s no smoke without fire, literally and figuratively speaking, and sent us to our rooms after the fire simulation. Anywaaaay, let’s forget about it.

When I first saw and entered the gates of Stamford Bridge I was sooo nervous. It’s not as if it is the biggest or the most impressive arena, but considering that it was the very first of all stadiums I want to see in this world, I knew it was an unique moment, which I will gladly recall and cherish forever.

The 40.000-seat stadium was half filled, the Steaua sector, counting 9000 souls, was the only vocal and animated of all stands during the entire game.

After about 30 minutes, Mata scored the first goal. “Not everything is lost,” I thought to myself, even though Chelsea played a better football than in the first leg. Chiricheș scored as well, not many moments before the end of the first half, and I cannot put into words the enormous amount of happiness we felt and expressed in the lodge full of British people. The general score was 1-2 and Chelsea was not one, but two goals away to qualifying in the quarterfinals. The dream is not impossible if we scored once!

It was not a massive surprise, but the team coached by Rafa Benitez managed to come back, while our team once again proved that us, Romanians, are unable to keep a positive result in an important game: Terry and “El Niño” Torres scored the two very needed goals and pushed Chelsea in the quarterfinals.

By the end of the season, Chelsea won that edition of UEFA Europa League.

After returning to the lounge, in those moments of unhappiness and disappointment, we saw the wonderful hosts at Stamford Bridge (which were, of course, all smiles and everything with the recent outcome) handling us the Eared trophy “so we won’t be sad anymore.” I couldn’t believe my eyes for one moment, then got close to it to make sure it was not a joke.

The dream of every football player is right in front of me. 

The trophy of the most beautiful European club competition was offered to us in a kind gesture of friendship and respect, being allowed to take photos with it.

I can feel my knees shaking, as I’m next in line to hold the trophy, and I smile much lower compared to how my soul laughs when I capture this moment for eternity.

Even if the only Champions League trophy won by Chelsea was from the final against Bayern Munchen, which you know is “my team”, I was so happy that the Eared one was at Stamford Bridge only in that evening!

Well, although The Blue hosts could have easily jumped over this protocol, they taught us a valuable lesson on how to behave with the people who love the phenomenon, be they part of their boat or rivals for one match.

“From agony to ecstasy” are not just some meaningless words…

Love,

Daniela

PS: The shift of tenses was intentional

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s